Cel ce face lucruri neimportante le va face si pe cele importante!

Ai putea crede ca oamenii care nu vor sa faca lucruri de baza si care vorbesc despre viziunea lor despre viitor, se “pastreaza” pentru lucrurile importante din viata, pentru majoritatea acest lucru e departe de adevar. E ca si cum ai spune: “Am mintea odihnita, sunt capabil”, o minte odihnita inseamna o minte neantrenata!

Istoria ne-a dovedit de-a lungul timpului ca oameni p care ii admiram astzi au ajuns unde au ajuns pentru ca nu s-au dat inapoi sa faca lucrurile plitisitoare de baza. Nu poti sarii o prapastie mare fara un pod, facand aceste lucruri vei capata o alta perspectiva dar si un control de sine mai bun, deasemenea, un obiect aflat in miscare va avea tendinta sa ramana in miscare (lege a fizicii).

Gandestete doar la zilele in care ai realizat ceva, oricat de mic, cum te-ai simtit? Destul de bine banuiesc, atat de bine incat erai nerabdator sa incepi alta activitate, e un sentiment special acela de implinire a unui obiectiv. Acum gandestete la acele zile in care ai stat degeaba, doreai sa incepi ceva? Sunt aproape convins ca nu, ai fi preferat sa te uiti la tv sau sa navighezi pe net sa nu te simti vinovat ca nu faci ceva util.

Insa tine minte, ai grija sa nu cazi in capcana activitatilor de rutina din fiecare zi, unele insa la care ai renunta cum ar fi privirea exagerata la televizor, verificarea mailului de 10 ori, etc. Daca te scuzi spunand: “M-am prins cu treaba”, iesi din acea stare cat mai repede posibil!

Timpul trece, actioneaza acum sau vei suferii consecintele vinei!

Au trecut 2 luni din acest de la anul nou, stiti voi acea perioada a anului cand va veti spune ca la anul viata voastra se va imbunatati considerabil in toate aspectele sale, conditie fizica mai buna, apreciere mai mare, mai mult control de sine, si de ce nu, mai multi bani. Nu numai ca mi-am dorit dar am si facut un plan, din pacate lucrurile nu merg asa de repede cum mi-am dorit, am avut cateva realizari dar pentru mine nu e deajuns.

Nu ai patit vreodata sa te uiti la alendar si sa iti zici: “Doamne! Cand a trecut timpul? Si nu vad nici un rezultat vizibil ca viata mea este pe o cale mai buna..” Da, ni se intampla tuturor, este un moment ce iti sfasie inima. Reusesti sa scapi de aceasta senzatie, insa se va intoarce si mai puternica data viitoare, si asa se va intampla de fiecare data cand o ignori, pentru unii oameni devine atat de puternica incat le stapaneste viata, isi pierd sclipirea vietii!

Acest sentiment de vina si intristare ca nu ai progresat, este pentru a te ajuta sa treci la actiune, cu atat sentimentul e mai puternic, cu atat trebuie sa actionezi mai mult. Daca ai visuri mari, atunci singurul mod de a-ti recapata linistea sufleteasca este sa actionezi.

Prostul este fericit pentru ca nu are standarde, cea mai mare realizare a lui este faptul ca traieste. Atentie nu confundati prostii cu persoanele inteligente care au ales sa fie fericite, indiferent de rezultatele actiunilor lor, pentru ca viata trebuie traita cu bucurie ;)

Invataturi din “Am inventat minciuna”

“Am inventat minciuna” este un film psihologic care arata o lume utopica in care toti spun doar adevarul absolut, nu ezisa fantezi, spun exact ce gandesc, cuvintele “adevar” si “minciuna” nici macar nu ezista, nimeni nu se indoieste de nimeni, chiar daca toate probele cum ar fi cele electronice arata contrarul celor spuse, vorbele castiga.

Scenariul filmului te fascineaza, poti intradevar sa zici ca lumea este ceea ce pare, nu ezista conspiratii, frauda sau prea mult distractie. Iti poti lasa “armura” jos si sa te misti liber pentru ca stii ca ceilalti nu se gandesc la altceva cand vorbesc cu tine

Nevoia este mama invatarii, atunci cand personajul principal afla ca va ajunge in strada, creierul lui “inventeaza ceva ce nu ezista” (asa isi descrie descoperirea sa) pentru a trai mai bine. De indata ce descopera cata putere are, imediat profita si se imbogateste. Insa nu foloseste minciuni atunci cand vine vorba de dragoste, tine prea mult la iubita sa sa o poata minti. Isi foloseste puterile sa ii ajute pe cei din jurul lui, insa din pacate afla ca oamenii nu pot trai fericiti nici cu minciuni…

Acest film m-a facut sa realizez cat de complicate sunt interactiunile noastre de zi cu zi, mereu incercam sa ne dam seama ce gandeste cu adevarat cealalta persoana, ne consuma. Este adevarat ca “minciunile albe” poate face viata mai placuta insa minciunile mari se vor intoarce impotriva ta.

Atunci cand oamenii nu te vor mai respecta, viata nu va mai fi la fel de placuta, asa ca fii mereu sincer cu tine si cei din jur!

Chiar daca esti introvertit, incurajarile exterioare sunt bine venite

Dupa cum stiti oameni pot fi categorizati ca fiind introvertiti (bucuria/tristetea din interior) sau extroverti (fericirea/supararea din exterior). La fel ca yin-yang nimeni nu este 100% introvert sau extrovert insa ezista o tendinta de a avea o inclinare mai mare spre o anumita parte, un echilibru este foarte rar de atins. Eu sunt o persoana introvertita, am tendinta sa lucrez singur in majoritatea cazurilor, deoarece rareori gasesc pe altii care sa se apropie macar de nivelul daruiri mele atunci cand vreau sa realizez ceva important.

Ca deobicei incerc sa folosesc aspectele pozitive ale ambelor parti asa ca sunt de parere ca ar trebui sa fin introverti atunci cand nu obtinem sprijinul necesar de la cei din jurul nostru si sa incercam sa folosim ce avem la indemana cat mai bine, insa atunci cand ceilalti par sa ne ofere mai mult ajutor si sa creada in noi, incearca sa te deschizi avantajelor vietei extrovertite. Incerca sa analizezi mereu situatiile si sa alegi mereu cea mai buna abordare amintindune mereu de rezultatul urmarit.

Voi ce parere aveti?

Poate fi considerata “teoria conspiratiei” dezvoltare personala?

Ai intalnit vreaodata persoane care par a trai intr-o lume paranoica? Genul de persoane care vorbesc tot timpul despre teoria conspiratiei cum ar fi Globalizarea, cipuri implantate, depopulare, virusuri de laborator, extraterestri, Illuminati, spalare de creiere, vederea “la distanta”, puteri psihice, spirite si multe altele, ai putea considera studiul lor o imbunatatire personala?

Dupa pararea mea dezvoltarea personala inseamna sa iti mentii concentrarea, sa inveti si sa practici lucruri care te vor ajuta cu adevarat acum dar cel mai mult in viitor cum ar fi vorbitul in public. Vei avea nevoie de experienta sa tii discursuri in fata publicului atunci cand vei deveni un expert intr-un domeniu dar nu numai atunci ci si cand vei dorii sa iti exprimi pur si simplu ideile catre mai multi oameni odata. Te va ajuta si cand vei vorbi intre “4 ochi”, vei simti diferenta. Sau atunci cand inveti despre paradigma (modul de gandire) al oaminilor de afaceri, nu numai daca vrei sa faci o afacere dar si in general pentru a-ti cheltui investi banii cu mai multa responsabilitate

Daca te concentrezi o gramada de timp studiing teoriile manipulariicum ar fi sa inveti o multime de lucruri despre Illuminati si masoni in general nu sunt sigur cum te va ajuta asta, in schimb daca inveti despre virusurile de laborator si efectele vacinurilor sa judeci pentru tine daca e benefic sa te vaccinezi sau nu e altceva. Un alt exemplu este despre cipurile implantate, chiar trebuie sa iti petreci zile intregi sa inveti totul despre ele? 15 minute sunt de ajuns sa consideri daca sunt diabolice sau bune.

Fii informat despre ceea ce se intampla in jurul tau, fii cu mintea deschisa, dar nu de tot pentru ca vei asimila mult prea multe ganduri negative care iti vor tine minte ocupata aiurea. Considera totul ca o posibilitate dar nu te concentra pe ele, nu te va ajuta mai mult decat joaca pe calculator sau schimbatul canalelor la televizor.

Judeca mereu pentru tine si concentreaza-te pe ceea ce conteaza pentru tine!

Cat de mult timp iti petreci studiing teoriile manipularii?

Linia fina dintre pasiune si obsesie!

Trebuie sa recunosc ca imi place mult tehnologia, imi place sa folosesc toate dispozitivele tehnologice la potentialul lor maxim, la fel cum incerc si in viata mea. Asa ca atunci cand am primit un telefon inteligent acum catva timp, am petrecut 4 zile intregi sa aflu cum pot scoate tot ce e mai bun din nokia 5800.

Eram atat de emotionat incat abia puteam sa adorm, stateam noaptea tarziu instaland aplicatii si cand ma trezeam primul lucru pe care il faceam era sa imi deschid “mini PC-ul”. Nu stiu daca era pasiune sau obsesie, am reusit in sfarsit sa il fac asa cum vreau eu, sunt un tip ambitios si nu renunt pana cand nu obtin rezultatele dorite in tot ce imi propun. Acum ma pot intoarce la viata “normala” pentru mine ;)

Ce puteti face cand va gasiti in astfel de situatii?

Sfatul meu este sa fiti emotionat, sa lasati aceasta mica bucurie nebuna sa se petreaca, este o experienta diferita din care puteti invata cate ceva, nu te ingrijora, este ceva natural. Pasiunile difera pentru fiecare, bucurate de ele atunci cand poti, e timpul tau, atata timp cat nu sunt daunatoare pentru sanatatea ta, atunci devine o provocare mare.

Dupa cateva zile toata aceasta nebunie “unidirectionala” va disparea si vei putea sa te intorci sa faci activitatile care conteaza pentru tine, in special cele benefice pe termen lung, cum ar fi educatia, practicand ce ai invatat, concentreazate pe ceea ce conteaza…

Pe voi ce va face sa  stati treji nopti la rand? :)

Sanatatea e pe primul loc!

Am crezut mereu ca daca traiesti o viata cat de cat sanatoasa nu te vei mai imbolnavi, din pacate m-am inselat. Am fost racit cateva zile, o raceala foarte usoara, nici febra nu am avut, dar iti afecteaza starea de bine. Prin incercarea de a trai cat mai sanatos fara a exagera am reusit sa evit multe boli mai grave dar nu inseamna ca sunt imun. Corpul uman isi are limitele sale..

Suntem construiti aproape la fel, de ce zic aproape? Pentru ca fiecare persoane are o gnetica diferita, unora li s-a daruit organisme rezistente, altora nu, asa e viata. Unii nu se imbolnavesc deoarece nu au receptorii pentru asa ceva, sunt cazuri foarte rare :|

Nu-ti sacrifica sanatatea pentru nimic! Acorda-ti timp pentru tine!

Nu pica in capcana “invata tot”!

Unii oameni cred ca daca vor citi cat mai multe carti de imbunatatire personala, viata lor va deveni in mod miraculos mai buna, insa din pacate nu este asa, de unde stiu? Am fost si eu asa!

Timp de aproximativ 3-4 ani am studiat multe materiale legate de dezvoltare personale din absolut toate domeniile, de la principii de lider si succes pana la seductie si puterile mintii. Din pacate nu am aplicat prea mult din ce am invatat, nici nu am luat notite asa ca viata nu s-a schimbat asa de mult pentru mine, am dobandit o cunoastere mai vasta insa nu am devenit maestru in nimic concret, cel mult sunt putin mai bun in unele domenii decat altii.

Acum mi-am schimbat strategia asa ca:

+ Scriu notite importante

+ Aplic in viata de zi cu zi mai mult cunostintele noi dobandite

+ Ii invat si pe ceilalti ce am invatat, nu numai ca ii ajut si pe ei (tine) dar predand retii mai bine

+ Si probabil cel mai important aspect e ca ma concentrez mai mult pe un singur subiect, c-am 80% din timpul de studiu/practica

Voi ce parare aveti?

Foloseste critica constructiva, dar nu exagera!

Va place cand cineva va critica defectele? Voi banui ca nu va simtiti bine cand se intampla asta, unii o spun din prietenie altii sa para superiori, stricandu-ti tie imaginea in public.

Stiu ca ati auzit ca critica pozitiva constructiva este indicata pentru ca aflati de unele defecte “invizibile” din perspectiva ta, asa ca te poti corecta. Insa stiti foarte bine ca chiar daca remarca vine de la un prieten foarte bun cu intenti bune tot va fi dureros, stii ca iti vrea binele dar te intrebi: “Il deranjez asa de tare cu chestia asta incat sa imi spuna?”

Daca vrei sa iti ajuti prietenii sa se imbunatateasca te-as sfatui sa o faceti in mod reciproc si nu doar tu sa ii spui asta, in felul acesta ii arati ca stii ca si tu ai multe defecte si ca poti sa acept adevarul si sa te schimbi. Insa tine minte ca sunt obiceiuri si trebuie timp si disciplina sa te corectezi!

Oamenii nu sunt rai chiar daca se poarta rau!

O gramada de oameni sunt stresati de viata lor si au tendinta sa injure si sa se poarte urat cu alti semeni de-ai lor nu pentru ca ii uraste in mod intentionat sau pentru ca sunt tipi rai cu adevarat insa e pentru ca urasc ce au devenit si stilul lor de viata sau pur si simplu cred este in regula sa faca asta daca sunt suparati, nu le-a spus nimeni cum trebuie ca nu ar trebui sa se comporte asa.

In viata mea am intalnit o gramada de persoane pe internet, in jocuri de obicei, cand castigam deobicei. Ma urau si ma injurau pentru 5-10 minute insa dupa aceea intr-un mod miraculos deveneam prieteni si ne uneam sa facem echipa pentru ca nu ma purtam urat cu el, in schimb ma purtam ca un om care incearca sa inteleaga.

Asa ca data viitoare cand esti injurat de alti oameni, cel mai probabil este ca au o zi sau traiesc o viata stresanta, si atunci cand ajungi sa ii cunosti si sa ii tratezi cu respect, te vor trata si ei cu respect pentru ca asta vor de fapt: respect si intelegere! Nu va recomand sa va petrecet prea mult timp cu astfel de oameni pentru ca veti tinde sa deveniti ca ei, incercati sa va petreceti mai mult timp cu oamenii de la care puteti invata.